Ce semnifica Săptămâna Haferland?
Săptămâna Haferland, cel mai mare
eveniment cultural din România dedicat promovării tradițiilor săseşti, este
organizat în luna august și se va derula pe parcursul a cinci zile, perioadă în
care sunt asteptați câteva mii de saşi întorşi acasă şi turişti dornici să
descopere un ţinut cu totul special.
Regiunea a fost denumită „Țara
Ovăzului" sau Haferland, întrucât localnicii obișnuiau să cultive cu
precădere ovăzul, din cauza climatului mai aspru.
Programul editiei 2015
Aflat la cea de-a treia ediție,
evenimentul are loc în perioada 6 – 10 august 2015, în aria geografică ce
include localitățile Fischer, Criț, Viscri, Meșendorf și Roadeș, cunoscută sub
denumirea de Țara Ovăzului/ Haferland. Fiecare localitate inclusă în programul
evenimentului va avea o zi în care se vor desfășura activităti specifice
regiunii.
Turiștii care vizitează regiunea
pe parcursul celor 5 zile pot participa la concerte, slujbe religioase, picnicuri,
drumeții prin pădure și trasee cu bicicleta, precum și la alte activități de
petrecere a timpului liber.
Faceti cunostinta cu tara ovazului „Haferland”,
traditiile locale si organizatiile prezente in zona precum si proiectele
acestora.
•
06.08. joi - Fischer
/ vizitarea caminului bisericesc de batrani.
Faceti cunostinta cu generatiile mai in varsta si aflati povestile lor
captivante, despre viata de altadata in Haferland.
•
07.08. vineri -
Viscri / descoperiti un sat autentic.
Veniti sa cunoasteti satul Viscri in cadrul unui program special pentru
saptamana Haferland.
•
08.08. sambata -
Crit / ziua portilor deschise.
Fundatia Michael Schmidt va invita sa participati la o un program
cultural diversificat, care se va desfasura in incinta ansamblului bisericesc
fortificat si al fostei case parohiale, inaugurata in 2014.
In aceeasi zi, Fundatia ADEPT organizeaza un concurs de biciclete cu
plecarea/sosirea la Crit.
•
09.08. duminica -
Roades / ziua portilor deschise.
In ultimii ani, Fundatia Tabaluga a realizat numeroase proiecte
sociale. Va invitam sa le cunoasteti in cadrul unui program pregatit special.
•
10.08. luni -
Mesendorf / un sat neatins.
Va invitam alaturi de un ghid, sa participati la o vizita organizata la
ferma de bovine, la groapa diavolului si la biserica fortificata inaugurata in
2014.
Organizatorii evenimentului
Inițiatorii evenimentului,
Fundația Michael Schmidt, împreună cu Fundația Peter Maffay / Tabaluga,
susținute de Fundația Adept, își propun să sprijine activ conservarea
moștenirii culturale a sașilor, inclusiv promovarea turistică a acestei zone.
Investițiile realizate în acest
scop până în prezent sunt de ordinul milioanelor de euro, fondurile fiind
obținute din donațiile sașilor plecați din țară, dar și prin contribuția și
efortul personal al unor membri ai comunității care au revenit în România și
sunt deținătorii unor afaceri de succes.